RSS Feed

SCANDALUL MOMENTULUI – de ce nu se vorbește despre contractul dintre părți

vezi toate articolele de
18 Jun 2013 la 16:28 un comentariu 984 vizualizari.

Cântăreaţa Alexandra Stan a ajuns la spital cu vânătăi şi echimoze, după ce ar fi fost bătută de managerul ei Marcel Prodan, pe marginea unui drum naţional din Constanţa. Am văzut siderată că o serie de persoane jubilează și cred că ochiul vânăt al cântăreței și corecția generală pe care i-a aplicat-o (fostul sper) manager e o lecție bine-meritată. Pentru ce, aș vrea să știu. Bun, nici mie nu-mi place muzica (vorba vine) cu care s-a lansat și a rămas în topuri Alexandra Stan. Dacă nu-mi place, sunt liberă să ascult altceva. Nu trebuie să visez la acadele sau trompete sau mai știu eu ce aluzii sexuale se găsesc în clipurile și textele pieselor ei. Slavă cerului sunt o sută de posturi de muzică și mii de alte surse de unde să îmi aleg muzica pe internet. Să spui că e ok că o tânără (fie ea și vedetă de carton) a ajuns la spital mi se pare incredibil. Nu mă interesează câți bani a câștigat (deși am o bănuială că banii ei se află tot în contul managerului) și nici alte aspecte de acest gen. Nu are de ce să mă intereseze. Personal grija față de soarta caprei vecinului nu m-a pasionat niciodată. Mă întreb cât de redus social trebuie să fii ca așa ceva să te intereseze iar răul altcuiva (indiferent cine e acesta) să te bucure. Și tot încerc să sper că nu e ceva ce ne e specific nouă ca nație însă mi-e din ce în ce mai greu.

Mi se pare odios ca un manager, oricare din lumea asta, să aibă acces la mail-ul, site-ul şi la contul de Facebook ale persoanei pe care o manageriază. Doar el. Și că poate, în numele altcuiva, să mintă în legătură cu niște fapte evidente care în oricare dintre țările civilizate spre care tot tindem să ne îndreptăm ar fi considerate ca fiind pasibile de dosar penal. Ce facem în cazul ăsta? Oameni buni, simplul fapt că așa ceva s-a întâmplat și tot ar trebui să ne pună pe gânduri. Dincolo de ura pentru muzica de proastă calitate (discutabil de altfel) și dincolo de ura pentru așa zisele pițipoance. Și dincolo de ura pentru banii câștigați ușor. Unii au spus că e doar o strategie de marketing. Filmulețul de aici este însă doar o poveste, una dintre miile de povești ale victimelor (femei) violențelor fizice din România.

Dar ca să ne oprim doar la show-biz și bătaia aplicată de către manageri atunci când nu le convine ceva, cazul Alexandrei Stan nu e singular. Atenție, nu vorbesc despre violența fizică dintre iubiți sau din familie (acesta este un cu totul al subiect care se lasă cu și mai multe victime). Mă refer strict la relația angajat – angajator. Sau impresar – artist. Și mă intereseaă foarte mult dacă acest Marcel Prodan are atestat de impresariat artistic și este înregistrat în Registrul impresarilor artistici. Dacă Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional știe despre activitățile sale și date fiind faptele pe care le-a comis mai este de acord ca acesta să-și păstreze atestatul/avizul. Există două variante care trebuie verificate. Una spune că desfăşurarea de activităţi de impresariat artistic de către persoane fizice sau juridice fără obţinerea atestatului sau, după caz, a avizului din domeniul impresariatului artistic, se sancţionează cu amendă de la 5000 la 10000 lei. A doua că desfăşurarea activităţilor de impresariat artistic de persoane fizice sau juridice fără înscrierea în Registrul impresarilor artistici se sancţionează cu amendă de la 1000 la 5000 lei. Dacă el este cu adevărat impresarul (și în acte) Alexandrei Stan, problema este că cel puțin două dintre caracteristicile de bază pe care ar trebui să le dețină și anume stabilitatea psihică și emoțională îi lipsesc cu desăvârșire. Bun, să spunem că asta n-ar fi așa o mare problemă și că s-au mai văzut cazuri de lipsă de control și în alte domenii. Însă e foarte important din punctul meu de vedere ca în acest moment să se știe dacă Marcel Prodan are un contract cu artista pe care o reprezintă și care sunt măsurile legale care trebuie să intervină din moment ce e evident că unele clauze au fost flagrant încălcate. N-am reușit să aflu asta în vreo știre deși au trecut deja câteva zile de la eveniment. Pentru că până una alta, dacă o femeie bătută dintre atâtea alte mii nu pare să sensibilizeze opinia publică, poate faptul că acest Prodan își poate îngrășa capra în continuare fără a respecta normele legale cărora ne supunem cu toții îi va deranja pe mai mulți…

Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
 



1 comment
  • 1

    Luptătorul Nikolai Valuev are o dedicaţie specială pentru impresarul bătăuş de cântăreţe: “Moi drug, pe o fată ca Alexandra Stan să nu o atingi nici măcar cu o floare! Că altfel vin eu şi te bag în ghips cu tot cu petale!”

Comentează

Pentru a aparea comentariul dvs direct pe site, trebuie sa va inregistrati, sau sa va logati daca aveti deja un cont.
Comentariile anonime vor intra in moderare


Pont: poti sa adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezinta.
Nu trebuie decat sa introduci o adresa de e-mail valida aici si sa urmezi cativa pasi simpli.
Un film explicativ e disponibil aici


ATENTIE: Comentariul dumneavoastra poate aparea cu intarziere din cauza sistemului de cache.

RSS Postari
M-am născut într-o zi de vineri - 13
» citeste biografia

Cele mai comentate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Cele mai vizualizate

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!

Nu exista posturi pentru interogarea facuta!


Ce fac prietenii tăi pe Pandoras

Ultimele comentarii

2012 2013 alegeri alex mazilu articol Artă bani barbati blog București campanie carte carti Chisinau cinema copii copil copilarie critica dragoste educatie familie Fashion femei femeie fericire film filme fotografie Franta frumusete imaginaţie inspirat instantanee interviu iubire Job lansare libertate literatura mare Mirela Retegan Moldova munca muzică oameni o fraza online o poza parinti parlament pasiune Paste Pdl plagiat politică post poveste poze psd publicitate razboi reclama revista români România sanatate scandal soare spectacol spot suflet timp top TV umor vara Very Happy Victor Ponta violenta

© 2010 - 2013 pandoras.ro, o marca F5 Realitatea-Catavencu. Toate drepturile rezervate.

Strategy & Technology: PUBLYO
Marketing & Sales: Q2M
Comandati acum o campanie publicitara pe acest site!